Limba poartă cu ea straturi multiple de istorie și credințe.
Denumirea pentru „Vineri” este moștenită din limba latină, lat. Veneris, la fel ca în spaniolă (Viernes). Numele romanice ale zilelor, de Luni până Vineri, provin din latină, unde au la bază tradiția păgână, dinainte de apariția creștinismului, când zilele aveau denumiri de planete: dies Lunes- Luna, dies Martis- Marte, dies Mercuri- Mercur, dies Jovis- Jupiter, dies Veneris- Venus. Acest sistem s-a transmis limbilor romanice, cu mici excepții (cum este în sardă- unde „Ziua lui Venus” a fost înlocuit cu latinescul „cena pura” – „ziua în care era interzisă carnea”. Această denumire a apărut, la început, în limba evreilor din jurul Cartaginei. În predicile Sfântului Augustin la Evanghelia Sfântului Ioan se precizează că în latina evreilor din Cartagina apare „cena pura”, care ar denumi pregătirile pentru Sabbath (ziua de odihnă). Rezultă că forma din sardă se datorează influenței africane asupra latinității sarde. Alături de Vineri mai era o zi în care postul era recomandat, acesta era Miercuri. Așa se explică de ce Biserica a rușit să facă să se uite, în unele limbi romanice, numele păgân al acestei zile. În unele regiuni din Elveția si din Italia, postul de la mijlocul săptămânii a făcut să se nască un unme pentru Miercuri (media hebdoma)- care a dat “mezzedima” în Toscana (jumătatea săptămânii).
Eforturile Bisericii de a înlocui denumirile pagâne au avut succes în limba portugheză. În limba portugheză se spune așa cum se spunea în primele secole ale creștinității: Segunda feira (Luni) până la Sexta feira (Vineri).
Să vedem care a fost soarta denumirilor păgâne ale zilelor săptămânii în alte limbi europene. În limbile germanice au rămas denumirile păgâne, aici până și “dies dominica” continuă sistemul păgân (germ. Sonntag după dies Solis).
În schimb, în limbile slave zilele săptămânii sunt în întregime creștine, nu au nici o urmă de denumire după planete, anterioare creștinismului.
Studiul etimologic al numelor zilelor săptămânii ne deschide o fereastră către un trecut complex, relevând interacțiunea dintre credințe religioase, tradiții culturale, contacte lingvistice și eforturi de standardizare. De la zeitățile panteonului roman la practicile liturgice creștine și particularitățile locale, fiecare denumire poartă o poveste, transformând simpla enumerare a zilelor într-o fascinantă lecție de istorie și lingvistică comparată.
–poză generată de A.I.
– poză generată de I.A. (A.I.)
Sursă expresspress.ro
