Prognoza meteo, 16 mai. Vremea se va răci, mai accentuat în vest, nord, centru și nord-est, unde va deveni deosebit de rece pentru a doua decadă a lunii mai, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Cerul va fi mai mult noros și va ploua în Oltenia, Muntenia, Transilvania, Dobrogea, Moldova și pe areale mici în restul regiunilor.
Prognoza meteo, 16 mai. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp. La altitudini montane, în general mai mari de 1500 m, cu precădere în a doua parte a intervalului, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud și sud-est, cu viteze în general de 40…50 km/h, iar pe parcursul nopții și în Carpații Meridionali și de Curbură, cu rafale de 60…80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 13 grade. Izolat se va forma ceață, cu o probabilitate mai mare în regiunile intracarpatice.
Prognoza meteo, în București
Potrivit prognozei ANM, în Capitală, vremea se va răci, astfel că valorile termice diurne se vor situa sub cele normale pentru a doua decadă a lunii mai. Cerul va fi mai mult noros; din orele amiezii va ploua temporar și se vor acumula cantități de apă moderate (10…20 l/mp). Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales ziua, când se vor atinge viteze de 40…50 km/h. Temperatura maximă va fi în jurul a 20 de grade, iar cea minimă de 9…11 grade.
Sursă expresspress.ro